Acasa » Fotbal Intern » Superliga » FCSB a început oficial negocierile pentru primul transfer de titlu din iarnă. Mihai Stoica a recunoscut: „Am avut o discuție”

FCSB a început oficial negocierile pentru primul transfer de titlu din iarnă. Mihai Stoica a recunoscut: „Am avut o discuție”

FCSB a început oficial negocierile pentru primul transfer de titlu din iarnă. Mihai Stoica a recunoscut: „Am avut o discuție”
FOTO SPORT PICTURES

FCSB vrea să se întărească serios în perioada de mercato din iarnă și a început negocierile pentru realizarea primului transfer care o poate ajuta să pună mâna pe un nou titlu de campioană a României.

Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație al „roș-albaștrilor”, a recunoscut că au existat discuții pentru ca Andre Duarte să fie adus sub comanda lui Elias Charalambous.

Ce spune Meme Stoica despre transferul lui Andre Duarte la FCSB

Gigi Becali are de gând să întărească serios lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Astfel, omul de afaceri a anunțat că va face mai multe mutări importante în perioada de mercato din iarnă. Printre țintele campioanei României s-ar afla și Andre Duarte, fotbalist care s-a despărțit recent de gruparea maghiară Ujpest.

Meme Stoica a recunoscut că „roș-albaștrii” îl au în vizor pe fotbalistul în vârstă de 28 de ani și a precizat că au existat deja discuții pentru ca jucătorul să ajungă la FCSB, sub comanda lui Elias Charalambous.

„(n.r. André Duarte?) Ştiu că e liber de la Ujpest. Ne-a interesat mereu, am fost în contact. Nu avem nimic deocamdată, dar am avut o discuţie. Lista e mai lungă acum. S-a întâmplat ceva la Ujpest, nu ştiu ce, a fost trecut la echipa a doua şi apoi a devenit liber de contract”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport 1

Ce spun maghiarii despre situația lui Andre Duarte

Fotbalistul care a trecut și pe la FCU Craiova a anunțat recent pe rețelele sale de socializare că este liber de contract, însă clubul nu a confirmat oficial despărțirea, iar presa din Ungaria a aflat că jucătorul mai are contract.

Concret, jurnaliștii maghiari au anunțat că echipa nu are de gând să-l lase pe fotbalist liber de contract, iar anunțul făcut de Andre Duarte s-a produs fără acordul celor de la Ujpest.

„Numele lui Andre Duarte circulă în presa românească și maghiară de o săptămână și jumătate. Fundașul portughez de la Ujpest FC a fost scos din lotul echipei, apoi a fost asociat cu FCSB și ulterior a anunțat pe pagina sa de Instagram că a părăsit clubul. Potrivit unor surse informate despre noutățile echipei, contractul fotbalistului este încă valabil.

Problema nu este atât de simplă. Duarte și-a anunțat plecarea în mod arbitrar, lucru pe care l-a făcut fără un acord reciproc și aprobarea clubului.

În acest timp, el ar fi putut participa la antrenamentele echipei secunde pentru a se menține în formă. Totuși, a refuzat să facă asta și nu a fost dispus să intre pe teren nici în meciurile din liga a doua”, au scris maghiarii de la rangado.24.hu.